joi, 19 iulie 2012

Libertatea o capeți prin cunoaştere! (scrisoare deschisă adresată absolvenţilor, profesorilor şi părinţilor implicaţi cu succes în BAC ul din iulie 2012)


Dragi absolvenți,
Stimați profesori şi părinţi

Libertatea o capeți prin cunoaștere!

„Las-o că merge și aşa” era până mai ieri o regulă a societății românești, inclusiv a învățământului. Odată cu noua lege a învățământului, odată ce am vrut să devenim onești și "să nu ne mai furăm singuri căciula", observăm că aceia care termină azi liceul și obțin o diplomă de absolvire reprezintă un profit pe termen lung al întregii noastre societăți. Nu putem fi încântați de rata de absolvire a liceului care este nesatisfăcătoare acum, însă putem privi cu speranța că viitorul acestei țări va fi pe mâini bune întrucât împreună, atât profesori, elevi și părinți, vom construi fundația unei realități ce pune la temelie o cărămidă solidă: oamenii care și-au meritat cu adevărat diploma de bacalaureat, oamenii care vor deveni specialiștii de mâine ai României, ai Europei, ai lumii.
Societatea românească trebuie să își rescrie valorile, să le recucerească pe acelea pierdute și să redevină onestă cu ea însăși pentru a avea un viitor promițător. Libertatea individuală depinde de cunoașterea pe care fiecare din noi o înmagazinam dealungul vieții și cunoașterea ne dă puterea să facem alegeri, să spunem NU când nu ne dorim ceva și să acceptăm ceea ce ne face cu adevărat împliniți. Un om integru, un om cu valori, un om care știe ce înseamnă efortul intelectual, orele îndelungi petrecute în biblioteci și în studiu intens, va ști să aprecieze și să ia decizii echilibrate atât pentru el ca individ cât și pentru semenii lui.
Felicit pe această cale pe toți elevii care au trecut examenul de maturitate și care s-au dovedit implicați în a-și decide propriul viitor și, implicit, viitorul acestei țări. Nimic nu e izolat în acest univers și totul, începând de la individ este interconectat. Îmi exprim credința că România, prin oamenii săi, se va civiliza, iar în cadrul acestui proces, învățământul reprezintă punctul de plecare pentru orice progres ce va să vină.
Un sentiment de mândrie mă face astăzi, explicit, să vă mulțumesc că treziți în noi,  românescul, naționalul şi speranța de mai bine. Vă mulțumesc nu numai pentru că aţi dobândit cu onoare examenele desfăşurate în ultima vreme dar şi pentru că în parcursul dumneavoastră aţi demonstrat că reprezentați un nucleu care ne creşte. Pe noi, ca municipiu, pe noi ca județ, pe noi ca ţară. Sunt convins că în evoluția dumneavoastră  contribuiți la creșterea Europei, a lumii. Mulțumesc colegilor mei, profesorilor care au ales să lupte cu energie pentru ca elevii lor să fie performanți. Mulțumesc părinţilor care au creat, cu greutățile şi satisfacțiile aferente, bazele dezvoltării copiilor dumnealor, oferind unei comunităţi elite cu care ne mândrim.

marți, 10 iulie 2012

Bacalaureat, iulie 2012!



Dezastru! Spun mai toţi…
Dar cum era când, în urmă cu doar câţiva ani, majoritatea lua note ameţitor de mari? Cred că, de fapt, atunci se desfăşura marele dezastru! Totul era călcat, mascat, defazat, neevaluat! Ca să nu spun.. de vânzare!
Evaluarea corectă este marele nostru câştig! Simţeam cu toţii că unii absolvenţi ai noştri nu sunt de măreţele note, dar diplomele, inclusiv cele de BAC, ne contraziceau. Credeau şi ei! Aici era marele dezastru… Dezastrul nostru, al tuturor... locuitori ai municipiului Slatina, cetăţeni ai judeţului Olt, populaţie a României, popor român! Să crezi că eşti mai mult decât, de fapt, eşti! Această corectitudine, de acum, pe care unii o numesc dezastru, împinge către autoevaluarea onestă: Noi, faţă în faţă cu… noi, suficient de inteligenţi să spunem cum suntem, de ce notă suntem!
Când spun „noi” mă refer la:
1.       Profesori
2.       Elevi
3.       Părinţi
Dacă elevii sunt de notele acestea, ce note merită profesorii lor? Dar părinţii? Fiind oneşti, cu responsabilitate, fără a da vina pe "nu ştiu cine", răspundem extrem de rapid la această întrebare: „Noi ce notă merităm?”

miercuri, 4 iulie 2012

"Tu te-ntreabă şi socoate"...


..........................................
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
........................................

(Mihai Eminescu, Glossa, decembrie 1883)