MESAJ
TRANSMIS LA SIMPOZIONUL NAŢIONAL CONSTANTIN BRÂNCOVEANU - VOIEVOD,
CTITOR, MARTIR, SFÂNT
BALŞ,
9 MAI 2014
Epoca
Brâncoveanu a adus in istoria Ţării Româneşti o nuanţă specifică de cultură, de
spiritualitate şi de afirmare naţională.
Simpozionul
naţional Constantin Brâncoveanu – Voievod, Ctitor, Martir, Sfânt reprezintă un
act de înaltă disciplină morală faţă de domnitorul Constantin Brâncoveanu, prin
promovarea personalităţii inegalabile a acestuia.
Anii
domniei lui Brâncoveanu au fost marcați
de progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de
reformare a sistemului fiscal. A fost organizată cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu
puterile străine.
Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o
sinteză
originală națională, prin aportul tradiției
răsăritene și a
celei occidentale. Reluând
vorbele lui Nicolae Iorga, Constantin Brâncoveanu „a stiut, în curs de un sfert de veac, să servească pe
turci, de nevoie, fără să părăsească nici un drept al ţării sale; a știut să înlăture stăpânirea necondiţionată a creştinilor, austrieci, poloni, ruşi, asupra pământului românesc; a ştiut să lege de muntenii săi, prin legături culturale şi
politice, Moldova; a ştiut, chiar după ce legăturile politice cu Ardealul au
fost rupte, să păstreze încă pe acelea ale culturii cu acest pământ. Şi, în
acelaşi timp, prin acea largă operă de cultură răsăriteană, de cultură în toate
limbile Răsăritului, prin găzduirea fruntaşilor bisericeşti ai Orientului,
patriarhi, mitropoliţi, dascăli, prin operele lui de ctitorie la toate
„locurile sfinte", el a ştiut, faţă de regiunile siriene, arabe,
caucaziene supuse ori vasale turcilor, ca şi faţă de grecitatea europeană, să
înlocuiască pe împăraţii bizantini de odinioară, ca urmaş legitim al cărora era
privit. Domn autonom în ţara lui, înconjurat cu prestigiul superior al
cezarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, în întreaga lume a
Orientului, aceasta a fost situaţia lui Constantin Voda Brâncoveanu".
Prin
acest simpozion se redă prezentului, un trecut istoric măreţ, iar valorile
fundamentale ale neamului nostru capătă forţă. Este şi un prilej de meditaţie,
privind răstimpul existenţei noastre, supusă la inerente încercări, dar
capabilă să-şi refacă mereu temeiurile resurecţiei spirituale.
În
orizontul integrării europene, Brâncoveanu trebuie socotit ca un precursor, a
cărui operă e susceptibilă, firesc, de noi interpretări. Nu se poate înţelege
destinul său fără a lua în seamă „situaţia tragică a unei societăţi
vieţuind permanent sub ameninţarea unei supraputeri strivitoare. Sesizăm, în
acest gând, un îndemn ce ne vine, de trei secole, de la existenţa pilduitoare a
lui Constantin Brâncoveanu „domn creştin”.
Valoarea
unui asemenea îndemn, perenă, e cu atât mai mare în zilele noastre.
