Interviu în ziarul "Europeanul" (Anul VI - Nr. 223)
Interviu cu lect.univ.dr. VICTOR
TIŢA,
director Casa Corpului Didactic a
judeţului Olt
- Sunteţi directorul Casei Corpului Didactic
a judeţului Olt. În ce manieră influenţaţi sistemul educativ derulat la nivelul
învăţământului preuniversitar în judeţul Olt, respectiv cum colaboraţi cu alte
instituţii de învăţământ din judeţ?
- Influenţez
prin implicare, punând oamenii în centrul proiectelor, alături de echipa
care-mi este cel mai aproape, şi mă refer aici la colegii mei de la CCD Olt,
dar şi alături de toţi colegii din sistemul de învăţământ preuniversitar de la
nivelul judeţului, urmărind să împlinim menirea instituţiei: formarea şi
perfecţionarea cadrelor din învăţământul preuniversitar oltean prin confirmarea
aşteptărilor ministeriale şi printr-o colaborare benefică, alături de
Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, cu beneficiarii noştri.
Relaţia cu alte instituţii de
învăţământ din judeţ se manifestă ca un parteneriat ce susţine dialogul în
vederea dezvoltării traiectoriilor care aduc valoare sistemului.
- Există o colaborare sau se intenţionează o
colaborare între CCD Olt şi alte judeţe din ţară, respectiv CCD Arad?
- Suntem
în perioada realizării Ofertelor de formare şi comunicarea între Casele
Corpului Didactic din România se intensifică, relaţionarea echipelor la început
de an amplificându-se în acest sens. În ceea ce priveşte CCD Olt, întrebarea
dumneavoastră anticipează şi grăbeşte o colaborare cu CCD Arad, şi pe această
temă, a realizării ofertei de formare, mai ales cu intenţia de a conlucra
pentru acreditarea unor cursuri de interes pentru colegii noştri, dar şi în
vederea parteneriatelor pe programe europene, experienţa Casei Corpului
Didactic şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad în acest sens fiind
remarcabilă şi de lăudat.
- Sunteţi, de asemenea, lector universitar în
cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti,
filiala Slatina. Având în vedere faptul că ziarul Europeanul este finanţat de
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, există o colaborare sau sunteţi
interesat de o colaborare între cele două universităţi menţionate mai sus?
- Universitatea
de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cea mai veche
instituţie de învăţământ superior din ţară, înfiinţată în 1852, este o
susţinătoare energică a colaborărilor naţionale şi internaţionale în vederea
participării active la dezvoltarea socio-economică şi culturală a României şi
cred cu tărie că, prin colaborarea cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
Arad, se aduce un plus de valoare demersurilor ambelor instituţii în acest
sens. Sunt interesat de o astfel de colaborare în mediul academic, mai ales
dacă aceasta se concretizează în proiecte comune menite să crească prestigiul
învăţământului superior din România, în general, şi al celor două instituţii,
în particular. Remarc şi laud cu bucurie faptul că un ziar cu aspiraţii europene
înalte se află sub patronajul unei instituţii de învăţământ superior de
prestigiu, această egidă având menirea să asigure reperele de racordare la
valorile europene, rol susţinut aproape explicit chiar de titlul publicaţiei
„Europeanul”.
- Ce mesaj transmiteţi cadrelor didactice
arădene şi cititorilor acestui ziar?
- La
început de an şcolar gândurile mele se află sub imperiul unui citat al marelui
Constantin Brâncuşi: “Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să
munceşti ca un rob”. Îl menţionez des pentru că avem nevoie de impulsul de a
crede cu tărie în ceea ce facem. De aici decurge un mesaj simplu pe care îl
transmit ori de câte ori am ocazia: Să aveţi grijă de dumneavoastră, de
viitorul dumneavoastră, de educaţia copiilor dumneavoastră!
Prezint, tot aici, mulţumiri
pentru deosebita onoarea pe care o am de a mă adresa cititorilor prin
intermediul ziarului „Europeanul”, apreciind valoarea şi onestitatea
întrebărilor dumneavoastră.
Interviu realizat de Camelia Moler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu