Trăim
într-o lume concurenţială în care lupta pentru primele locuri este prea acerbă…
Oare, în ziua de Crăciun, cine l-a văzut primul pe Moş? Sau, cine a primit cel
mai valoros cadou? Ori, cel mai de suflet dar? Cine a fost, cu alte cuvinte,
cel mai cel…?
Calificarea,
etichetarea, clasificarea şi categorisirea sunt tipare ale lumii în care trăim,
unde primează, cu mult înainte de autentic, cifra, numărul. Mai mult… Primează
numărul de top! Aceasta ne este lumea pitagoreică…
Aşadar,
cercetătorii campioni în clasificări şi creatorii de topuri au posibilitatea să
categorisească cei mai cadorisiţi cetăţeni ai lumii…
Să facem un exerciţiu de
imaginaţie. Cum ar clasifica? În funcţie de suflet, în funcţie de obiectele
primite, luând în considerare liniştea sufletească, sau, doar, sec, în funcţie
de preţ? Să zicem – urarea cea mai de preţ… ori, cadoul cel mai de preţ… Sau,
pentru a fi în trend, după numărul de Like-uri, provocatoare de bucurie ori
depresie, primite de postările în context…
Cele mai de preţ daruri am convingerea că sunt credinţa naivă, copilărească, inocentă,
visătoare, tratată de „topişti” ca infantilă (vezi dimensiunea comercială), în
existenţa Crăciunului şi sărbătorirea Naşterii Domnului ca un cadou suprem
pentru omenire al lui Moş Craciun, căruia i te poţi adresa atât de deschis,
pozitiv credul, încât cerinţele ajung însumate în „Totul e posibil!”
Şi,
pentru a nu lăsa netaxată risipa de orice fel ajunsă în „top” în aceste zile,
amintesc traducerea cuvântului „present” din engleză, care ne-ar pune în
situaţia să recunoaştem că darul cel mai de preţ pe care viaţa, prin noi, îl poate oferi este prezentul. La mulţi ani în credinţă!
