Am
participat cu entuziasm la Simpozionul Naţional „Pan. M. Vizirescu – Înariparea
mâinii” în Braneţ, Bârza, locul de naştere al marelui scriitor, la şcoala
care-i va purta numele.
Felicit
organizatorii, acei oameni inimoşi care au făcut posibil evenimentul şi le
mulţumesc pentru activităţile de suflet pe care le-au întreprins în memoria
conaţionalului Pan M. Vizirescu, despre care, din păcate, se vorbeşte şi se
scrie prea puţin.
Am
spus şi în alocuţiunea mea că Pan. M Vizirescu este un model de român
învingător care - pentru a lua cel mai dramatic exemplu - după 23 de ani de
„exil de taină” avea puterea primită de la Dumnezeu să spună că a fost binecuvântat
să facă parte din neamul românesc. Nu-l găseşti plângându-se pe marele scriitor
ci, mai mult, îndeamnă la a privi lumea şi trecerea timpului prin speranţa dată
de lumina divină.
„Socotesc
o binecuvântare că am venit pe lume în acest neam, că n-am fost deviat în altă
parte. Apartenenţa mea la neamul românesc este într-adevăr, o bucurie şi un dar
ceresc.” Pan M. Vizirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu