Am reținut de la profesori cu experiență că perseverența, de cele mai
multe ori, bate inteligența și că eșecul se transformă, sub îndrumarea dascălilor
buni, în succes. Totodată, cred că inteligența dublată de perseverență garantează succesul.
În acest context, amintesc comparația pe care o face
adesea academicianul Solomon Marcus, referindu-se la procesul de învățare-evaluare și la dreptul elevului de a greși, de a eșua, cu experiența primilor pași ai copilului mic, fascinat de posibilitatea
de a explora lumea pe propriile picioare. Școala, susține academicianul,
diabolizează greșeala și amintește că este ca și cum am pedepsi acel copil care, făcând primii săi pași pentru a aprofunda mediul care-l înconjoară, se
împiedică și cade. Trebuie să știm că, asemenea gestului
în care ajutăm copilul să se ridice pentru a relua drumul inițiat cu dorința descoperirii, așa trebuie să ne aplecăm și asupra elevului
care a greșit, transformând eșecul, respectându-i dreptul de a greși și de a eșua, într-un reper
important al succesului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu