Tabloul ca iubire perfectă
Un tablou este iubirea perfectă a pictorului,
iubirea perfectă pe care o atinge de la început, dincolo de timp, locuit de
Dumnezeu. Iubirea perfectă care trece prin el, îi curge prin energii, îl
obosește, sfârșește, împlinește fără să-l dezamăgească. E iubirea perfectă fără
sfârșit: începutul și totul! În armonii, disonanțe, inspirații, culori, încercări,
retușuri, Muză, toate într-o iubire perfectă, împlinită odată cu el, cu
tabloul. Înstrăinat, tabloul rămâne iubirea perfectă a pictorului -
multiplicată, prin intermediari - care soarbe pentru artist lumea călătorită.
Este ecoul peste vecie al primei atingeri de panel, de culoare, de ulei, de
inspirație. Iubirea perfectă care ia formă, culoare, amploare, timp, faimă,
uitare, recuperare, dar nu dezamăgire. Tabloul este, cu totul, iubirea perfectă
prin care artistul, locuit de Dumnezeu, te privește în ochi. Iubirea care te
privește în ochi! Iubirea perfectă ce caută înțelegerea totală! Și
unde o poate găsi mai bine decât în propriul creator? Tabloul se întoarce, în
cele din urmă, la Dumnezeu, Creatorul!
Victor TIȚA
