ALRO Slatina - o jumătate de secol!

La ceas aniversar, urez „La mulți ani!” Uzinei ALRO Slatina! Îi doresc evoluție bună în contexte socio-economice favorabile şi să aibă acelaşi noroc de manageri inimoşi!

Un exercițiu de imaginație pentru ideea inexistenţei ALRO în Slatina ar fi prea sumbru... De aceea, eforturile comunității locale, județene şi naționale de a face ușor traiul ALRO Slatina în contextul unui capitalism care uneori ne-a luat pe nepregătite, trebuie concertate, susţinute.

Felicit managerii Uzinei că au păstrat ALRO "în viaţă", cu eforturi enorme, mai ales în perioadele privatizării şi crizei economice.

Totodată, gândesc cu recunoștință la toți cei care, de la mic la mare, au făcut posibilă apariția şi menţinerea ALRO aici.

Evaluarea naţională - aceeaşi cheie pentru două uşi

Evaluarea naţională este ca „prezentul perfect” din engleză: face legătura trecutului cu prezentul şi îndreaptă spre viitor. Un fel de „toate într-unul”

Poate ar fi suficient un examen de admitere la liceul ales atunci când vrem să privim spre viitor şi Evaluarea naţională, pentru certificarea parcursului educaţional trecut, să devină un examen de absolvire, dacă nu este suficientă media celor patru ani… Acum, avem aceeaşi cheie, numită „Evaluarea naţională”, care încuie uşa gimnaziului şi o descuie pe cea a liceului. O singură cheie pentru două uşi ?!

Cu alte cuvinte, susţin ca Evaluarea naţională să fie examen de absolvire (dacă nu este suficientă media celor patru ani), la fel şi Bacalaureatul, în timp ce deschiderea unor drumuri noi să se facă prin examene de admitere, la liceu, respectiv, la facultate.

„Mircea cel Mare – întemeietor de ţară… Scut al Europei” ediţia a II-a

Simpozion naţional „Mircea cel Mare – întemeietor de ţară… Scut al Europei” ediţia a II-a, Balş, 16 mai 2015

Dragi organizatori,

Dragi invitaţi,

Tema de o mare încărcătură istorică oferă prilejul celor prezenţi, celor interesaţi, să-şi amintească importanţa înaintaşilor noştri în proiecte pe care astăzi le vedem mărețe (şi sunt măreţe), dar care poate nu ar fi existat fără aceste „măreţe umbre”. 

Chiar titlul simpozionului (şi pentru acest lucru îi felicit pe iniţiatori şi organizatori) ne trimite la interogaţia, nu chiar retorică: „Cum ar fi arătat Europa fără Mircea cel Bătrân al nostru?”

De aceea, consider că locul nostru în Uniunea Europeană a fost câştigat de multă vreme, că locul nostru în spaţiul Schengen a fost plătit cu sacrificii enorme de-a lungul instoriei şi totuşi, cu greu am intrat în UE, şi tot porţi încă închise avem pentru Schengen.

Dragi invitaţi, dragi români, trebuie să spunem că siguranţa spaţiului Schengen, aşa cum securitatea ţărilor civilizate a fost sprijinită, la un moment dat, şi de genialitatea diplomatică şi militară a lui Mircea cel Mare, nu ar fi la fel de mare fără România, fără judeţul Olt, fără Deveselu… Vor veni vremuri când ţările care astăzi se împotrivesc intrării noastre în Schengen din raţiuni economice ne  vor ruga să le fim alături din raţiuni de securitate.

La finalul mesajului meu vreau să vă spun că îmi doresc să fim urmaşi demni de personalitatea marelui Mircea cel Bătrân!

A patra Serată Liberă, reper aniversar pentru Liber în Teleorman

Duminică, 26.04.2014

Când aud cuvântul „liber” şi gândesc la încărcatura lui, am în minte următoarea întrebare:

Care este, oare, cea mai mare libertate a omului?

E o întrebare pe care, deocamdată, o las retorică…

Oricum, să fii liber, acum, ar trebui să însemne o mare bucurie, chiar dacă libertatea însăşi, aşa cum postula Sartre, este o condamnare.

Aş pune, totuşi, căutarea libertăţii fără prea multe limitări în seama Omului Revoltat de tip camusian. Şi când vorbeşti de Oameni Revoltaţi în cadrul aniversării publicaţiei Liber în Teleorman, te gândeşti la cel puţin două persoane. Mai mult decât atât, când cei doi Oameni Revoltaţi sunt, chiar mai bine, două Femei Revoltate, Monica Vasilescu şi Carmen Dumitrescu, care nu fac un secret din faptul că sunt şi justiţiare, prin cuvinte, bineînţeles, trebuie să acordăm o şi mai mare atenţie conceptului de libertate din perspectiva Omului Revoltat.

Într-o lume în care se spune – şi de multe ori o spun şi anumiţi jurnalişti – „Presa vinde, ea nu educă…”, totuşi, oamenii revoltaţi ai publicaţiei „Liber în Teleorman” dau lecţii preţioase care arată că libertatea cea mai mare a omului este aceea de a gândi şi ne spun revoltaţi: „Gândiţi! Nimeni nu gândeşte pentru voi!”

Aşadar, urmaţi-vă calea învingătorilor, întru mulţi ani sănătoşi!

Mărţişor Virtual

Primăvara, o faţă a fericirii, 

pusă într-un Mărţişor Virtual:

Împletire primăvăratică din zâmbete şi priviri luminoase 

cu obraji înroşiţi de flacăra sufletelor fericite!

Început de sesiune...

I have a dream…

What are your Dreams, dear students?

Ne aflăm la început de sesiune şi înainte de a le dori studenţilor examene ale căror rezultate să-i împlinească, îmi permit să-mi aduc aminte o scurtă întâmplare:

Studentul rebel, care încerca de fiecare dată să deranjeze ora, se afla în faţa profesorului care acum deţine „puterea”… aşteptările studentului, conforme cu faptele lui de-a lungul semestrului erau „să pice” examenul care se desfăşura oral. Aşteptarea profesorului era ca prin acţiunea lui, la final de semestru, să-l îndrepte pe studentul care nu era deloc slab la materia pe care o preda. Îi trece nota în carnet şi, după ce simte aşteptarea studentului în continuare rebel, întinzându-i-l, rosteşte cuvântul „picat” … Studentul ia carnetul, uşor satisfăcut că aşteptarea i-a fost împlinită, şi pleacă… Acasă îl întreabă mama pensionată pe caz de boală ce a făcut la examen. Îşi punea mari speranţe în fiul său, a cărui revoltă venea din situaţiile limită pe care viaţa le servise lui şi familiei sale. Alături de o mamă singură, bolnavă, spune, cu gândul la regretul ei, înjurând profesorul, că a picat examenul… Tristeţea mamei este bulversată, deschizând carnetul, de nota zece în dreptul căreia profesorul semnase apăsat. Nu a picat, a luat nota zece şi, întorcându-se la profesor, studentul care sigur învăţase mai mult decât o lecţie, îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi… De aici, rebelul a devenit cel mai atent student şi, dacă îmi aduc bine aminte, este manager la o fermă din UK, cu visul să strângă suficienţi bani pentru a manageria o fermă a lui, aici, în România…

So, once again, what are your Dreams, dear students?

UN CRĂCIUN DE TOP

Trăim într-o lume concurenţială în care lupta pentru primele locuri este prea acerbă… Oare, în ziua de Crăciun, cine l-a văzut primul pe Moş? Sau, cine a primit cel mai valoros cadou? Ori, cel mai de suflet dar? Cine a fost, cu alte cuvinte, cel mai cel…?

Calificarea, etichetarea, clasificarea şi categorisirea sunt tipare ale lumii în care trăim, unde primează, cu mult înainte de autentic, cifra, numărul. Mai mult… Primează numărul de top! Aceasta ne este lumea pitagoreică…

Aşadar, cercetătorii campioni în clasificări şi creatorii de topuri au posibilitatea să categorisească cei mai cadorisiţi cetăţeni ai lumii…

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar clasifica? În funcţie de suflet, în funcţie de obiectele primite, luând în considerare liniştea sufletească, sau, doar, sec, în funcţie de preţ? Să zicem – urarea cea mai de preţ… ori, cadoul cel mai de preţ… Sau, pentru a fi în trend, după numărul de Like-uri, provocatoare de bucurie ori depresie, primite de postările în context…

Cele mai de preţ daruri am convingerea că sunt credinţa naivă, copilărească, inocentă, visătoare, tratată de „topişti” ca infantilă (vezi dimensiunea comercială), în existenţa Crăciunului şi sărbătorirea Naşterii Domnului ca un cadou suprem pentru omenire al lui Moş Craciun, căruia i te poţi adresa atât de deschis, pozitiv credul, încât cerinţele ajung însumate în „Totul e posibil!”

Şi, pentru a nu lăsa netaxată risipa de orice fel ajunsă în „top” în aceste zile, amintesc traducerea cuvântului „present” din engleză, care ne-ar pune în situaţia să recunoaştem că darul cel mai de preţ pe care viaţa, prin noi, îl poate oferi este prezentul. La mulţi ani în credinţă!