sâmbătă, 1 martie 2014

Seara de poezie - Vasile Voiculescu -,,Contemporan cu veşnicia”, 27.02.2014

Unul din îndemnurile pe care l-am reţinut prin lectura, nu completă, a poeziei şi prozei lui Vasile Voiculescu, este acela de a citi de mai multe ori, la vârste şi niveluri de înţelegere diferite, Biblia.

Am participat în data de 27 februarie la seara literară dedicată lui Vasile Voiculescu, mai ales cu miza de a reîntâlni oameni implicaţi, cu suflet mare, oameni care, din respect pentru trecutul naţional, implicit pentru sine, au organizat, reunind tineri şi înţelepţi, exponenţi ai mai multor zone sociale şi economice, o seară de excepţie în memoria marelui român, medic şi scriitor, Vasile Voiculescu, în anul în care se împlinesc 130 de ani de la naştere sa. Felicitări şi mulţumiri organizatorilor şi invitaţilor! Mai ales doamnei directoare Mariana Bogeanu şi domnului profesor Viorel Călugăru.