marți, 26 octombrie 2010

DE CE SUSŢINEM MĂSURILE ANTICRIZĂ!

• Dacă s-ar fi majorat salariile profesorilor cu 50% şi mai lăsam să majoreze şi pensiile sau alte salarii cu siguranţă azi aveam deficit de 12%.

• Dacă Guvernul ar fi ales soluţia majorării taxelor, acest lucru nu ar fi făcut decât să afecteze sectorul privat, care a fost deja afectat în 2009. Ajungeam ca multe firme să se închidă iar românii să rămână fără loc de muncă.

• În ultimii zece ani statul român a acordat subvenţii în agricultură de circa 30 de miliarde şi de pe urma agriculturii a avut încasări în ultimii zece ani de circa 400 de milioane. Acest lucru nu mai poate continua. Nu ne putem face că nu vedem realităţi care s-au construit – din motive politice, din orice motiv – timp de 20 de ani. Dar şansa României asta este: dacă ne restructurăm cheltuielile acum, dacă punem acum capăt sau diminuăm evaziunea fiscală şi contrabanda.

• Acum se vede efectul Guvernarii PNL care a dat salarii şi pensii fără acoperire. Cheltuielile cu salariile si pensiile au depăşit cu foarte mult posibilităţile ţării.

• Majorarea taxelor, cu siguranţă, evident, ar fi dus la o creştere a inflaţiei, la o devalorizare a puterii de cumpărare a oamenilor şi, în consecinţă, ar fi avut loc o înrăutăţire suplimentară a nivelului de trai.

• Dacă aplicăm acest program, Romania trece pe creştere economică.

64% din bugetul de stat se duce pe salariile, pensiile şi ajutoarele sociale moştenite de la Tăriceanu. 3% se duce pe returnarea împrumuturilor făcute de stat şi alte 3% contribuţii la bugetul UE. Rămân 30% din buget pentru investiţii şi cheltuieli materiale din care trebuie plătite cheltuieli obligatorii:l umina şi căldura pentru şcoli, spitale şi instituţii publice

Dacă românii nu sunt solidari, toata ţara se poate prăbuşi. Este foarte important ca toţi românii, toată presa, toate partidele politice, toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică să înţeleagă că interesul naţional trebuie să stea deasupra oricăror altor interese. Iar în această perioadă, toţi trebuie să avem un singur interes: depăşirea crizei economice.

5,5 milioane de pensionari si 1,4 milioane de bugetari, adică aproape 7 milioane de români sunt susţinuţi de bugetul României pentru care trebuie să producă cei 3 milioane din sectorul privat.

Din cei 4,3 milioane de salariaţi din România, 1,4 milioane sunt bugetari.

Vârsta medie reală de pensionare în România este în jur de 56 de ani. Haideţi să vă dau nişte cifre privind vârsta minimă de la care se acceptă pensionarea în state europene: Austria 60 (vârsta normală de pensionare 65), Germania 63 (65), Olanda 60 (65), Olanda 60 (65), Italia 57 (65).

Pensia medie netă pentru stagiu complet de cotizare a crescut de la 67 de euro, în 2003, la 240 de euro în 2008. Pensiile au crescut cu mult mai mult decât inflaţia.

luni, 18 octombrie 2010

Reforma costă!

Într-o Românie scuturată de criză, cu scăderi de salarii, micşorări de pensii, cu o deratizare a aparatului bugetar, o Românie aflată în convulsii sociale, lupte politice, mai are românul încredere în partidul aflat la guvernare? Este o întrebare pe care toţi şi-o pun, şi anume, va plăti PD-L costurile reformelor drastice aplicate? O întrebare la care mulţi ar sări să răspundă afirmativ.
In primul rând măsurile nepopulare de care s-a făcut uz erau inevitabile. În cârca slabului nu mai putea fi susţinut obezul - aparatul bugetar - care avea tendinţe de a se îngrăşa şi mai mult. Cel ce şi-a asumat aceasta spălare, această terapie de şoc la care este supus întreg sistemul românesc este cum bine se vede preşedintele României, dl. Traian Băsescu având ca partener partidul de guvernământ. Măsurile erau necesare, fără ele Romănia păşea încet dar sigur pe drumul către faliment. Operaţia doare, pacientul urlă! Pierderi de electorat sunt convins că sunt dar trebuie să subliniez faptul că într-o perioadă extrem de delicată celelalte partide s-au eschivat, vezi PNL-ul, sau au ales să fugă de la guvernare, vezi PSD-ul. Oferta lor a fost mai mult decât aberantă când totul reclamă stabilitate, ei propuneau alegeri anticipate în plină criză, sau un guvern de tehnocraţi.
Într-o astfel de conjunctură e imposibil să scapi neafectat, însă să reţinem totuşi faptul că nici profitorii de război nu au o faimă bună. Important este acum ca măsurile să fie aplicate astfel încât să avem un aparat bugetar mai ieftin şi mai eficient.
Nefericirea este că în vremuri de criză nu se pot înfăptui miracole. Să sperăm că eforturile tuturor vor da şi roade şi criza va fi depăşită.

miercuri, 13 octombrie 2010

Schimbarea înseamnă efort si sacrificiu!

Mă plimbam pe străzile gri si priveam la oameni în încercarea de a găsi culoare. Speram să găsesc culoare însă i-am descoperit absenţi. Absenţa lor din viaţă reprezintă o prezenţă absolută în realitate. O realitate care nu convine dar pentru schimbarea ei nimeni nu mai vrea să depună eforturi. Mă gândesc că in fiecare epocă indiferent de cât de aspră a fost realitatea, au existat temerari, oameni care au avut răbdare şi credinţă că efortul depus de ei nu va fi în van. Traversăm o perioadă în care aparent nu se întâmplă nimic în sensul că tot ce este acum nu convine şi pare că nu se face nimic.
Din întâmplare sau nu, vizionând unul din posturile tv, atenţia mi-a fost captată de o distinsă prezenţă care, pentru o cauză, era în greva foamei de mai bine de 50 de zile. Cu toate că organismul suferea îngrozitor chipul îi era luminat. În dialogul pe care îl avea cu reporterul am putut să descopăr latura profundă a omului, mesajul optimist pe care îl transmitea, răbdarea şi credinţa că efortul ei va produce o schimbare. Uimitor, mi-am zis! Am găsit culoarea pe care o căutam pe străzile gri. În fiecare din noi există un astfel de caracter numai că nu-l descătuşăm pentru că suntem comozi. Din comoditate avem două categorii de oameni, cei normali si geniile. Un geniu nu înseamnă neapărat un talent extraordinar avut într-un anumit domeniu, ci este mai degrabă omul care-şi asumă viaţa, este atitudinea gravă faţă de viaţă a acestuia din urmă.
Se spune, şi botanica ne-o confirmă, că dacă plantezi bambus vei avea surpriza să nu îţi răsară nimic şi după ani şi ani, la un moment dat să apară lăstarul ce va creşte într-un an aproape 15 metri. Răbdarea şi credinţa că efortul tău va da roade, acesta este mesajul pe care omul de geniu ni-l dă nouă, celor comozi, celor care plângem şi ţipăm să ni se dea.Ani la rând nu s-a întâmplat nimic, în aparenţă, şi privitorul nu a remarcat nicio schimbare, însă bambusul a răsărit în cele din urmă.

marți, 12 octombrie 2010

Delictul de conştiinţă!

Vremurile de azi impun o nouă abordare a vieţii în societate. Avem prea multă libertate şi nu ştim ce să facem cu ea. Tot ce e mai infect şi de prost gust a devenit un reper după care societatea se ghidează. Legile sunt relative în funcţie de cine se prezintă în faţa judecătorului. În fiecare sferă, începând cu cea politică, şi finalizând cu oricare alta aleasă de domniile voastre există impostori. Cel mai dificil lucru este să reuşim să găsim un echilibru. Înainte de '89 frica era o metodă prin care se păstra disciplina în întreaga societate. Tehnologizarea şi modernizarea nu au adus după sine o evoluţie de conştiinţă umană ci dimpotrivă o delăsare, o ignorare aproape totală a ceea ce ne face să ne situăm mai presus de o maimuţă. Când şi unde vom face un salt către omul responsabil pentru tot ceea ce lumea o reprezintă e greu de spus. Poate nu şi de anticipat! Saltul se va face când ne vom găsi cu toţii pe marginea prăpastiei, când viaţa nu va mai putea fi trăită în această paradigmă. Facem schimbări doar atunci cand ceva nu mai funcţionează deloc, când suntem constrânşi. Pentru delictele de conştiinţă cu toţii am fi închişi!

vineri, 8 octombrie 2010

Stop indiferenţei!

Cu cât suntem situaţi mai sus pe scara ierarhică cu atât responsabilitatea noastră este mai mare. Politicianul trebuie să devină mai responsabil, azi mai mult ca oricând. În esenţă, politica este o artă, aceea de a comunica idei. Ideile bune trebuie să circule şi să prindă contur. Trebuie să schimbăm lumea, să o schimbăm in favoarea noastră a tuturor şi cum schimbarea începe cu mine si cu tine, cu noi toţi, potrivit ilustrului Ghandi care a luptat împotriva violenţei folosindu-se de non-violenţă, am certitudinea că împreună vom reuşi. Orice întreprindeţi faceţi-o cu implicare, căci energia voastră nu se va risipi în van! Timpurile pe care le trăim azi sunt interesante din toate punctele de vedere. Tocmai pentru că sunt atât de multe probleme avem şansa să ne dovedim abilităţile si competenţele.
Trăim într-o lume duală şi I-ul indiferentei faţă de om îşi are reversul în I-ul iubirii faţă de om şi e timpul să ne strângem şi să găsim soluţii viabile şi care au ca unic principiu sustenabilitatea.
Să devenim responsabili! Nimeni nu te poate înlocui! Fii responsabil în propria viaţă si vei fi responsabil şi cu ceilalţi.

miercuri, 6 octombrie 2010

Intelectualul implicat si rolul său!

De la începutul lumii si până în ziua de astăzi intelectualul a avut rolul de personaj principal pe scena vieţii cetaţii, în vechime, sau a oraşului, în epoca modernă. Începând cu Hammurabi şi codul său şi ajungând până la epoca modernă cu preşedinţii de stat, ai noştri sau ai altor popoare, cu toţii au participat activ la treburile societăţii, cu toţii şi-au servit ţara, unii cu credinţă şi iubire de neam, alţii din dorinţa de putere.
La fel de bine este ştiut că orice lucru făcut are în spatele său intenţia unui om care poate fi bună şi aici este în slujba majorităţii sau poate fi rea şi egoistă şi aici este vorba de servirea doar a unui scop mic al unui singur individ. Înainte de 89 existau intelectualii care aveau o diplomă ce-i acredita să-şi desfăşoare profesiile dar care erau, plastic vorbind „îngheţaţi”, fără dreptul de a fi stăpâni pe opiniile lor ci mai degrabă supuşi unor idei generale, trasate de mult iubiţii neamului.
Vreau să reamintesc de un gânditor de excepţie pe numele său Richard Posner şi de cartea sa „Public Intellectuals: A study of decline” în care acesta defineşte intelectualul şi ce ar trebui să fie el în societate. Posner îl numeşte Intelectualul Implicat care trebuie să fie un individ independent, necondiţionat material şi care emite idei vandabile ce pot fi puse în slujba societăţii, cu un spirit critic autentic. Acest intelectual trebuie să fie clar şi fără echivoc în opţiunile lui, pentru a nu manipula, evitându-se astfel logoreea si discursurile fără substanţă. Asumarea ideilor lui trebuie să fie totală şi absolută. Dacă politicienii mai pot negocia, acest intelectual implicat, NU! E adevărat că în grupul acesta al intelectualilor implicaţi se regăseste un numar foarte restrâns de oameni, dar numai din acest grup se aleg adevaratele elite, oamenii aceia care pot aduce ceva nou în gândire, şi inerent ceva nou în viaţa de zi cu zi.
Avem nevoie de INTELECTUALUL IMPLICAT! Acesta trebuie să condamne toate părţile, deci să nu se situeze pe nicio felie din eşicherul politic.