marți, 26 octombrie 2010

DE CE SUSŢINEM MĂSURILE ANTICRIZĂ!

• Dacă s-ar fi majorat salariile profesorilor cu 50% şi mai lăsam să majoreze şi pensiile sau alte salarii cu siguranţă azi aveam deficit de 12%.

• Dacă Guvernul ar fi ales soluţia majorării taxelor, acest lucru nu ar fi făcut decât să afecteze sectorul privat, care a fost deja afectat în 2009. Ajungeam ca multe firme să se închidă iar românii să rămână fără loc de muncă.

• În ultimii zece ani statul român a acordat subvenţii în agricultură de circa 30 de miliarde şi de pe urma agriculturii a avut încasări în ultimii zece ani de circa 400 de milioane. Acest lucru nu mai poate continua. Nu ne putem face că nu vedem realităţi care s-au construit – din motive politice, din orice motiv – timp de 20 de ani. Dar şansa României asta este: dacă ne restructurăm cheltuielile acum, dacă punem acum capăt sau diminuăm evaziunea fiscală şi contrabanda.

• Acum se vede efectul Guvernarii PNL care a dat salarii şi pensii fără acoperire. Cheltuielile cu salariile si pensiile au depăşit cu foarte mult posibilităţile ţării.

• Majorarea taxelor, cu siguranţă, evident, ar fi dus la o creştere a inflaţiei, la o devalorizare a puterii de cumpărare a oamenilor şi, în consecinţă, ar fi avut loc o înrăutăţire suplimentară a nivelului de trai.

• Dacă aplicăm acest program, Romania trece pe creştere economică.

64% din bugetul de stat se duce pe salariile, pensiile şi ajutoarele sociale moştenite de la Tăriceanu. 3% se duce pe returnarea împrumuturilor făcute de stat şi alte 3% contribuţii la bugetul UE. Rămân 30% din buget pentru investiţii şi cheltuieli materiale din care trebuie plătite cheltuieli obligatorii:l umina şi căldura pentru şcoli, spitale şi instituţii publice

Dacă românii nu sunt solidari, toata ţara se poate prăbuşi. Este foarte important ca toţi românii, toată presa, toate partidele politice, toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică să înţeleagă că interesul naţional trebuie să stea deasupra oricăror altor interese. Iar în această perioadă, toţi trebuie să avem un singur interes: depăşirea crizei economice.

5,5 milioane de pensionari si 1,4 milioane de bugetari, adică aproape 7 milioane de români sunt susţinuţi de bugetul României pentru care trebuie să producă cei 3 milioane din sectorul privat.

Din cei 4,3 milioane de salariaţi din România, 1,4 milioane sunt bugetari.

Vârsta medie reală de pensionare în România este în jur de 56 de ani. Haideţi să vă dau nişte cifre privind vârsta minimă de la care se acceptă pensionarea în state europene: Austria 60 (vârsta normală de pensionare 65), Germania 63 (65), Olanda 60 (65), Olanda 60 (65), Italia 57 (65).

Pensia medie netă pentru stagiu complet de cotizare a crescut de la 67 de euro, în 2003, la 240 de euro în 2008. Pensiile au crescut cu mult mai mult decât inflaţia.

Niciun comentariu: