sâmbătă, 26 februarie 2011

Cu bani în buzunar şi totuşi flămânzi!

Aşa s-ar putea descrie situaţia în care ne aflăm. Deşi avem şansa de a accesa fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, noi nu o facem. De ce România nu este capabilă să îşi acceseze fondurile nerambursabile, e o întrebare la care încerc să-mi formulez un răspuns. Românii au darul de a se complica, e un lucru cert. La finele anului trecut se reuşise să se atragă fonduri care nu depăşeau procentul de 10%. Ministrul Finanţelor îşi propunea ca restul de 90 % să fie atras până in 2015. Obiectiv, după părerea mea foarte îndrăzneţ, ţinând cont de faptul că trăim totuşi în România.
Toate ar fi bune si frumoase dacă s-ar întâmpla în altă ţară, căci fie vorba între noi, România are multe handicapuri. Chiar pornind de la faza de evaluare încep problemele, se întârzie plăţile - prefinanţările si rambursările, procesul de comunicare între beneficiar şi autoritatea de management este unul defectuos, există mari probleme de accesare a creditelor pentru cofinanţare întrucât băncile sunt extrem de reticente în acordarea sprijinului financiar în astfel de cazuri, iar dacă totuşi o fac, sunt percepute dobânzi foarte mari la credite, fapt ce conduce în cele mai multe cazuri la renunţarea şi rezilierea contractului de finanţare. Piedici sunt foarte multe, sunt aplicanţi care au investit enorm de mult timp, resurse financiare şi umane în scrierea de proiecte dar care au întâmpinat o şi mai mare problemă: aceea de a fi fost amânată lansarea unor linii de finanţare şi astfel s-au trezit că proiectele respective au fost în final depăşite odata cu trecerea timpului. Ne uităm la cât de mulţi bani avem în buzunare, dar din păcate ne sabotăm şi în loc să-i folosim, banii se duc pe apa sâmbetei!

marți, 15 februarie 2011

Cartea, o faţă a fericirii...

Sunt profesor şi faptul că iubesc cartea nu este o noutate. Din fericire, sunt unul dintre acei oameni care nu se plictisesc niciodată, fie că sunt implicat în acţiunile cotidiene, fie că sunt retras în propria carapace, timpul pentru mine reprezintă ţesătura pe care structura mea spirituală se desfăşoară. Sunt cărţi pe care le citeşti şi care îţi schimbă, într-o clipită, raţiunea după care îţi gândeai propria viaţă. Era o vreme când cartea reprezenta o formă de rezistenţă, in perioada dictaturii comuniste. Libertatile noastre pierdute le regăseam când deschideam o carte interzisă şi o citeam pe nerăsuflate. Astăzi libertatea regasită a luat forma necititului. Cei care se gândesc că vor căpăta adevărata profunzime şi înţelegere a vieţii fără citit, ci doar prin navigarea pe google pentru aflarea de informaţii despre ceva, îşi fură căciula singuri. Numai îngerii nu au nevoie să citească pentru că lor cunoaşterea le este accesibilă; este un dat. Omul pentru un strop de cunoaştere trebuie să depună efort. Pentru cei care citesc, iar cititul este pentru ei un mod de viaţă, mă vor înţelege când voi spune despre carte că ea reprezintă felul oamenilor de a avea aripi. Când începi să citeşti nu mai esti nimic, decât bine! Cartea civilizează şi o lume civilizată este o lume mai bună. Este o lume unde adevărata forţă şi putere este data de idee şi de efectul său modelator. Poate că banii se fac şi fără să ai carte, dar lipsa ei, însă, se vede în modul în care omul pune sau nu preţ pe calitatea vieţii sale, se vede atunci când unul alege să meargă la o piesă de teatru în timp ce altul scuipă seminţe la colţ de bloc.
Şi ca să îmi închei pledoaria mea in favoarea cititului şi a cărţii, vă reamintesc un fapt testat de către o echipă de cercetători care au ajuns la concluzia că cititul elimină stresul în proportie de 70 si ceva la sută, în timp ce ascultatul muzicii sau plimbatul în aer liber sunt modalităţi mult mai puţin eficiente, de la 50% în jos...

sâmbătă, 12 februarie 2011

Să aducem idealul într-o lume posedată de formă fără fond!

Ceea ce vreau să spun acum in câteva fraze ar părea curată nebunie pentru un tânar politician a cărui imagine trebuie conexată cu concretul, cu partea realităţii in care se vorbeşte numai de cuantificarea tuturor lucrurilor în bani. Îmi asum însă acest vis, această dorinţă ascunsă a multora, de a le rosti. Întors recent de la un seminar pe tema noii legi a învăţământului, seminar ce s-a desfăşurat la Sibiu, am avut senzaţia ca noi ca societate ne îndreptăm către o liniarizare deloc sănătoasă. Mă refer aici la faptul că ne-am îndepărtat de filonii ce au susţinut până in zilele de astăzi ceea ce noi numim educaţie, filoni reprezentaţi de nume la auzul cărora cu toţii ne simţim mândri că ne-au fost conationali, şi mă refer aici la Titu Maiorescu şi Spiru Haret. Tradiţia nu trebuie îndepărtată doar pentru că testele PISA sunt trendul din U.E.
Vreau implicare! Vreau ca românii să se trezească odată şi să nu-şi mai fie suficienţi, să nu mai trăim ca un popor fără proiect, dus doar de curenţii contextului actual. Fie că suntem portocalii, fie că suntem roşii, suntem înainte de toate români! Cred că orice poate fi mai bun decât este la momentul actual, că orice poate fi îmbunătăţit! Ne lipseşte idealul trăit! Sunt mulţi care au auzit de celebrul matematician rus, Grigori Perelman, care nu a acceptat premiul ce i se acorda pentru că reuşise să demonstreze conjectura lui Poincare, un premiu de un milion de euro. Sunt şi astfel de oameni care fac ştiinţă de dragul ştiinţei şi nu pentru faimă si câştig bănesc. A ne întoarce spre om şi a renunţa la imaginea din jurul omului, a-l lăsa nemachiat, în frumuseţea şi adevărata sa valoare. România are nevoie de un proiect sănătos şi de valoare!

joi, 10 februarie 2011

În gura românului! Atunci şi acum!

Informaţia este peste tot, dar cât la sută din ea este şi adevarată? Privesc ca tot romanul seara la ştiri şi încerc uneori cu un efort pe masură să îmi dau seama dacă ceea ce aud la posturile tv este un adevăr sau o manipulare. Din păcate, libertatea presei, ca şi celelalte libertăti de care ne bucurăm, este foarte prost înţeleasă. Îi văd pe ştiriştii de la “realităţi” cum se agită şi cum cred ei, vai, trăim în dictatură! Care este oare dictatura? Că li se permite să se comporte pe posturi cu lipsa de profesionalism acuzând o singură parte? Au devenit miloşi, săracii, atât de miloşi, că îi văd cum îşi plâng concetăţenii pentru traiul greu de care au parte în aceste vremuri. Oare de ce nu au plâns la fel când în regimul PNL-iştilor când se acordau măriri de salarii, se angajau sute de mii de bugetari în timp ce in Europa se făceau reduceri ale cheltuielilor bugetare, atunci de ce nu erau asa sensibili? Era vremea când drumul spre iad era pavat “cu bunele lor intenţii”. În iad s-a ajuns, în final! Când consumam mai mult decât ne permiteau buzunarele, dar mergeam cu buletinul să achiziţionăm electrocasnice. Unde a fost atunci intervenţia celor de la putere să stopeze trendul consumerismului care în niciun caz nu a ridicat standardul de viata al românului pe o perioada de timp îndelungat. Aveam 100 de lei dar consumam 2500 pentru că oamenii făceau împrumuturi peste capacitatea lor reală de a le da înapoi. Măsurile pe care actualul guvern le-a întreprins au fost luate în condiţiile unei susţineri minime în parlament şi cu o opoziţie care, evident, este amnezică, uitând dezastrul pe care l-a lăsat când a plecat de la guvernare. Cel mai important, însă, este să nu uităm noi!! Deja se vad efectele de îmbunătăţire ale economiei, va mai dura însă până vor fi simţite şi de cetăţenii acestei ţări. Sunt 19 miliarde de euro pe care putem să-i atragem din fondurile structurale, ce ar însemna cam 15% din PIB-ul României. Asta e doar una din soluţiile de punere a României pe un drum al creşterii economice, o creştere economică sănătoasă, reală.