marți, 10 iulie 2012

Bacalaureat, iulie 2012!



Dezastru! Spun mai toţi…
Dar cum era când, în urmă cu doar câţiva ani, majoritatea lua note ameţitor de mari? Cred că, de fapt, atunci se desfăşura marele dezastru! Totul era călcat, mascat, defazat, neevaluat! Ca să nu spun.. de vânzare!
Evaluarea corectă este marele nostru câştig! Simţeam cu toţii că unii absolvenţi ai noştri nu sunt de măreţele note, dar diplomele, inclusiv cele de BAC, ne contraziceau. Credeau şi ei! Aici era marele dezastru… Dezastrul nostru, al tuturor... locuitori ai municipiului Slatina, cetăţeni ai judeţului Olt, populaţie a României, popor român! Să crezi că eşti mai mult decât, de fapt, eşti! Această corectitudine, de acum, pe care unii o numesc dezastru, împinge către autoevaluarea onestă: Noi, faţă în faţă cu… noi, suficient de inteligenţi să spunem cum suntem, de ce notă suntem!
Când spun „noi” mă refer la:
1.       Profesori
2.       Elevi
3.       Părinţi
Dacă elevii sunt de notele acestea, ce note merită profesorii lor? Dar părinţii? Fiind oneşti, cu responsabilitate, fără a da vina pe "nu ştiu cine", răspundem extrem de rapid la această întrebare: „Noi ce notă merităm?”

2 comentarii:

Strumful spunea...

Victor, la noi in liceu din 290 au picat 17, e un rezultat nemultumitor, insa am fost surprinsa de notle mari ale unor copii care nu pareau interesati de scoala, insa ei si-au canalizat energia fix spre ce le trebuia.
Si e clar ca invatamantul romanesc e prost gandit din foarte multe puncte de vedere, vina o are in primul rand sistemul, apoi elevii si poate si profesorii, dar aici e cu dus si intors, exista industria meditatiilor care suplineste sa zicem profesorul prost de la clasa.

Anonim spunea...

Aiurea cu meditaţiile astea. Eu aveam profesori care intenţionat mi-au predat jalnic, pentru ca eu ulterior să-i rog să mă mediteze. (ceea ce în mod sigur nu s-a întâmplat)
Cine e de vină pt nivelul scăzut de cunoştinţe al elevilor? În primul rând părinţii care cer tot felul de drepturi pt copiii lor (pe care n-au timp să şi-i educe), astfel că un profesor nu prea are ce măsuri să ia în cazul elevilor rebeli. Evident, elevii sunt mai interesaţi de altele, decât de şcoală (deh ... adolescenţa)
Spre surprinderea mea se cere proetecţia elevului (pt a nu fi maltarata de profesor), dar cere cineva protecţia profesorului pentru ca elevii să nu-şi mai terorizeze sau chiar lovească unii profesori?
Mda, sunt destui profesori absolut dezinteresaţi, care nu fac niciun efort cât de mic pentru a-şi face meseria bine, dar tot părinţii cred că sunt de vină pentru că nu şi-au educat copiii şi pentru că nu le-au explicat importanţa informaţiei şi consecinţele prostiei