vineri, 3 august 2012

Jocurile Olimpice - valoare si spirit romanesc!

In aceasta perioada incinsa se scrie foarte mult pe teme politice si se uita de adevaratele valori ale Romaniei. Oameni care au facut performanta dedicandu-si viata unui scop nobil. Urmaresc canalele media, atat presa scrisa si on line cat si canalele tv si observ ca acestui moment important pentru tara si reprezentarea ei in lume se acorda foarte putin spatiu. Cuvintele de lauda pentru olimpicii romani sunt slabe, fara sa aibe o valoare adevarata. De ce spun asta? Pentru ca ei nu au nevoie de laude. Ei au nevoie de fapte, de demersuri ale societatii de a-i valorifica si de a-i sprijini in atingerea idealului pe care si l-au propus fiecare. Olimpicii ne dau cea mai dura lectie. Meritul nu are nevoie de cuvinte. El este si se sustine prin el insusi. NU e nevoie de o televiziune care sa-i aclame, nu e nevoie de o presa care sa insire cuvinte ca sa le fie recunoscuta puterea, incredibila lor dedicatie fata de ceea ce au ales sa faca in viata. Valorile acestea stralucesc in lume prin ele insele, iar noi, cei ce le suntem conationali, ne dam coate si intr-un moment de timp ne strigam mandria: sunt roman! sunt mandru ca sunt roman! Ne mai aducem aminte de aceasta mandrie pe 30 august dupa ce JO vor fi deja in amintire? Avem valori insa nu stim ca popor sa respectam aceste valori. Promovati valoarea atunci cand o intalniti! Fiti un motor al schimbarii acestui destin al unei tari mult prea incercate! Fiecare dintre noi o poate face cu mijloacele de care dispune.

Niciun comentariu: