#AșaNuSeMaiPoate
Să pui revolta, supărarea, tristețea, dezamăgirea în cuvinte, ar fi prea puțin. Nici în dezamăgire nu ne mai putem mocirli, nicio scuză nu ne poate readuce la falsul confort. Niciun bocet și nicio furtună de lacrimi nu ne mai pot pune pe drumul pe care am fi călcat visând, poate fals, la un viitor luminos așa cum îl visa și Alexandra. Ne făceam că nu știm, până să ne pună ea oglinda în față, că urcăm pe scări de putregai promise de niște analfabeți, sperietori de merite pregătiți la școala lui „merge și așa". Fiecare pas, fiecare decizie, cuvânt ori numire ale unui stat pe care nu îl mai suportăm așa, se vor raporta la ea, la descoperirea Alexandrei: statul este ceea ce am ales noi să fie, și nu am ales doar pentru noi, crezând că „merge și așa“ și nu ne va afecta... Alexandra a fost copilul nostru, al tuturor, pe care nu am fost în stare să îl ocrotim, să îl salvăm. Iată că am ales, suportând consecințele, și pentru ai noștri copii care astăzi „se întâmplă“ să moară pe mâna noastră pentru ca nu am pus, înainte de orice, bunul simț și credința în Dumnezeu. Acceptând incompetenții obraznici vorbindu-ne, conducându-ne și sugând banii acestei țări, am strivit visuri despre care nu am știut, așa cum am făcut și cu visul Alexandrei de a deveni polițistă. (Ce ironie a sorții să viseze să fie cum nu au reușit să devină cei care nu au salvat-o!) Da, este prea puțin să ne punem oftatul - mare cât o viață de om pierdută - doar în cuvinte! Nu avem nicio scuză dacă nu punem în faptele noaste, pentru restartul României, gândul la Alexandra care chiar a crezut în noi!
#CuCredințăÎnRomânia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu